“Fiigaro-Fiigaro-Fiigarooo” o lasă în urmă pe Beyoncé

lacrima La comemorarea lui, Mozart a primit de la umanitate un cadou poate nesperat pe vremea când scria celebrele sale arii și partituri: a devenit cel mai vândut muzician din lume. Anunțul a fost făcut mai zilele trecute de Bilboard Magazine, cel care stă cu ochii pe tot ce înseamnă cifre în muzică și care cu uimire nedisimulată anunța că: ”Mozart 225: Ediție completă – s-a vândut în peste 1,2 milioane de CD-uri în doar 3 luni, de la lansarea sa în octombrie 2016”.

mozartcomplete

Potrivit unor comentatori, de la Beatles încoace nu s-a mai văzut o asemenea performanță în vânzările de muzică, iar Beyoncé a fost depășită fără drept de apel. Drept că 60 de orchestre de top ale lumii, peste 600 de soliști de top ai muzicii clasice mondiale au însumat și înregistrat peste 240 de ore de muzică, muzica maestrului care continuă să uimească lumea : Mozart. De altfel, albumul a fost pus în circulație la exact 225 de ani de la moartea marelui compozitor, cu scopul comemorării sale.
Au avut interesanta idee și au pus osul la realizarea colecției: Decca, Deutsche Grammophon, în colaborare cu Fundația Mozarteum din Salzburg.

Video: YouTube

Lacrima Andreica
Senior editor şi corespondent în Germania

FacebookTwitterGoogle+WhatsAppLinkedInPartajează

Comentarii

Acest website conține cookie-uri. Utilizând acest site, vă dați acordul pentru folosirea cookie-urilor. mai mult

Ce înseamnă cookie?

Închide