Muzică și…„ace”

FOTO STELA INANES MAI 09 Sigur, răul și răutățile, chiar și cele mărunte, ar trebui să fie lipsite marilor spirite, marilor cratori, în fine, geniilor. Dar… oameni suntem toți, chiar dacă unii au talent cu carul, iar alții cu picatura sau ioc-deloc! Mai o ușoară gelozie, mai o mică sau mai mare invidie, mai un strop de vanitate, mai un duel amical de floretă și “acușorul” țâșnește, toate pot să ne aducă aminte că toți trăim, deocamdată, pe Pământ și și nu în Ceruri.

Sigur, și farmecul calamburului, al duelului spiritual, al ironiei strecurate pieziș sunt prinse acolo ca „ingrediente” care, uite că și peste ani și secole ne amuză, mai ales dacă sunt benigne și nu răutăți țepene şi vitriolante, ci doar mici pișcături mai mult sau mai puțin răutăcioase. Din nou – oameni suntem!…

Rossini nu era un om rău, nu era nici măcar foarte invidios, ci mai mult vesel, glumeț și…mai acid. Așa s-a manifestat odată când, după ce l-a ascultat pe Paganini, i-a scris o scrisoare lungă marelui virtuoz, spunându-i că el nu a plâns decât de trei ori în viață: o dată când Bărbierul din Sevilla a fost fluierat și huiduit, apoi, altădată, când, plimbându-se cu barca, a scăpat un copan de găină bine rumenit în apă, și, în fine, acum, când l-a ascultat pe el, pe Paganini.

Dar „acele” pot fi și mai antipatice, mai dure, ba chiar malefice. Compozitorul Michele Carafa (1787-1872), profesor al Conservatorului din Paris, îi scrisese, la solicitarea lui George Bizet (1839-1875), o scrisoare de recomandare a acestuia  lui Saverio Mercadante,  atunci patriarhul temut al muzicii lirice italiene. Bizet, însă, după ce primi scrisoarea, uită fatalmente de ea! De fapt, a fost un noroc orb! Căci Carafa îi scria lui Mercadante, nici mai mult nici mai puțin, cât de…netalentat este aducătorul scrisorii.

Rossini nu agrea deloc muzica lui Wagner și nu se sfia s-o spună cu glas tare. La o reuniune, Rossini cântă, totuși, la pian, după o partitură a lui Wagner. Cineva de lângă el îi atrase atenția că ține știma pe dos.

  • E adevărat, dar încercam și așa, căci am folosit-o și invers și tot muzică indigestă era!- replică acid Rossini, spre hazul multora .

*

Și tot despre Rossini, care, chiar dacă nu era invidios, avea cum știm, limba ascuțită, doldora de ace. După un recital la Paris dat de Liszt, lumea comenta, desigur entuziast.

  • Ei, cum ți-a plăcut? – fu întrebat Rossini, care tăcea.
  • Cântă atât de repede, încât n-am putut să-l și ascult! – spuse foarte serios Rossini, spre ilaritatea generală.

Video: YouTube

Oare ce ar fi viața fără un pic de arome, sare și miresme tari?  Căci, deocamdată, nu suntem decât niște bieți oameni, trăitori pe Pământ, și  nu Îngeri… Și apoi, geniilor li se poate ierta, nu ?

 

Stela-Maria Nistor

FacebookTwitterGoogle+WhatsAppLinkedInPartajează

Comentarii

Acest website conține cookie-uri. Utilizând acest site, vă dați acordul pentru folosirea cookie-urilor. mai mult

Ce înseamnă cookie?

Închide