Muzica și…talentul

foto-stela-inanes-mai-09 Talentul a fost și este în continuare cercetat de reputați psihologi și neurologi, dar concluzia lor a rămas cea veche: el este un har! Un har de Sus!
E vorba de creativitate, de geniu!
E vorba de singurul surâs al tragediei noastre – vorba lui Blaga.
E vorba de o flacără de viață, o flacără misterioasă – vorba lui Caragiale.
E vorba de un cadou care ni s-a făcut în secret și pe care noi îl relevăm, fără să știm – vorba lui Montesquieu.
Talentul este o neliniște permanentă, o căutare permanentă, o bucurie fără de margini și poate, uneori, o durere oftată discret și atât de tulburător…
Talentul este o taină prin care unii dintre noi au fost atinși pe frunte de o aripă de Înger.

Rossini a răspuns unui curios care-i cerea să definească talentul, adică omul cu talent:  cred că, totuși, e nevoie de puțin geniu și de mult curaj!

  • Geniu înțeleg, dar curaj?
  • Ca să tai apoi fără milă din ce ai scris! râse Rossini.

Când e de tăiat… Dar multe genii au lăsat mărturie că n-a fost cazul fiindcă „așa li s-a dictat”, creația desfășurându-se ca un cuplaj la Câmpul informațional universal, cum spun savanții astăzi.  Deci, inspirație Divină! , căci atât Câmpul informațional universalcât și Mind of the Universe, ori Conștiință cosmică nu sunt decât alte denumiri date de savanții lumii pentru Divinitate.

Și cine a spus aceste lucruri, rămânând chiar și mărturii scrise?  Mozart, Beethoven, Puccini, Ceaikovski și mulți alții. Iar în Filozofie și în Știință exemplele sunt și ele grăitoare dar și uluitoare: Socrate, care spunea că prin meditație primește informații, la fel ca Jakob Böhme, umilul cizmar, care a fost în stare să scrie formule matematice  și fizice foarte complicate pentru epoca în care a trăit și pentru pregătirea sa științifică, se știe, cu adevărat nulă. Alte exemple: Kekulé, cel care a descoperit în visul oniric formula benzenului, Mendeleev, cel care, la rându-i, a descoperit celebrul tablou al elementelor și alții. Între geniile lumii, este foarte inetersant cazul lui Leonardo da Vinci, care a lăsat schițe perfecte de elicopter, submarin, avion și altele, cu mult înainte ca ele să fi fost descoperite de ingineri. Lui Ramanujan îi apăreau în vis ecuații matematice revoluționare,  la fel  recunoșteau  celebrul Tesla, chiar și Einstein. Din literatură, Goethe, Tolstoi, Walter Scott, Mark Twain – și ei spuneau la fel.

Revenim la Rossini şi o facem, cum e firesc, prin muzica lui minunată, operă a talentului său Divin.

Johann Strauss Tatăl (1804-1849) trudea de zor, de vreo două-trei seri să găsească o legătură potrivită între două teme ale unui vals la care tocmai lucra și nicicum nu reușea. Johann Strauss Fiul, de doisprezece anișori atunci, se așeză la pian și, într-o clipită, compuse puntea absolut perfect. Tatăl lui, mândru și plin de umor îi zise: Scumpule,  de acum cred că ar fi mai bine ca tu să-mi compui lucrările iar eu să-ți scriu temele!

Talentul,  geniul adică, are, cum ne-am dat seama, și umor. Istoria muzicii e plină de exemple, ca și Istoria literaturii, Istoria filosofiei și chiar  Istoria științei de altfel.

Jules Massenet (1842-1912) nu-l putea suferi pe Camille SaintSaëns și viceversa. Se mai întâmplă… Chiar și la genii…

În timp ce SaintSaëns îl bârfea și-l vorbea sistematic de rău, Massenet îl vorbea de bine și îl lăuda excesiv. Desigur, asta stârni curiozitatea și mirarea contemporanilor.

  • Cum de faceți asta?
  • De fapt, nici unul nu spune ce gîndește cu adevărat!, răspunse Massenet.

Video: YouTube

Talentul, da este într-adevăr o inteligență specială, manifestată…special!  Este un dar norocos și pentru genii și pentru noi ceilalți care, apoi, îl savurăm cu încântare și bucurie. Orice se spune sau se crede, dincolo de toate acestea, geniile rămân niște mistere superbe, demne de toată admirația și iubirea noastră.

 

Stela-Maria NISTOR

FacebookTwitterGoogle+WhatsAppLinkedInPartajează

Comentarii

Acest website conține cookie-uri. Utilizând acest site, vă dați acordul pentru folosirea cookie-urilor. mai mult

Ce înseamnă cookie?

Închide