Cronica despre ecouri de vremi apuse

lacrimaThe Gregorian Voices au pornit într-un turneu prin Germania, turneu care se va încheia în 2017.

I-am întâlnit într-o biserică luterană, în Saxonia. Îmbrăcați în mantii lungi de călugări franciscani, cu glugi amintind de cioclii medievali, trase adânc peste chipuri, cu mișcări calculate rupte din alte timpuri, și-au făcut intrarea în biserică, prin mulțimea așteptând cuminte pe scaune. Pe chipurile oamenilor citești disconfortul de a se afla într-un lăcaș de cult. Omului modern cel mai mult îi displace să i se amintească limitarea, iar biserica în sine îi aduce mereu aminte cel puțin că nu va stăpâni moartea și că, deci, nu stăpâneste, oricât pretinde asta, nici viața. Prima oră de spectacol e acoperită de muzică cultă, muzică liturgică. Maria, sfinți, Iosif, milă, umilință în fața Infinitului. “Dă-mi Doamne îndurarea/de nu mă voi mai trezi/ să-mi deschi ochii pe Tine în Veșnicii/Gospodii pamilui/Gaspadi vecernîi” – răsună în stilul ortodox rus, rafinat, pe scală de doar șapte tonuri, tânguitor. Oamenii aplaudă mișcat. Pie Jesu nu îi emoționase atât cu doar câteva clipe înainte. Îi întreb la pauză pe colegii de bancă de biserică dacă au înțeles ori știu ce spune priceasna rusă ce le plăcuse atât. Nu știu, doar o simțiseră, îi zgândărise, biserica vibrase ca în barocul rus timpuriu pe voce de basso profondo în contrast cu tenorul abolut de la stânga grupului de opt bărbați. “Dumneata știi?”, mă întreabă un vecin de bancă. Le traduc. Omului din fața mea i se umezesc ochii. Se rușinează, se uită în altă parte pentru a-și redobândi echilibrul interior zguduit de umilința unui străbun în fața morții. E trecut bine de 60 de ani. “Ați vrea să fiți nemuritor?”, îl isodesc ca un copil rău. Clatină din cap în semncă da, ar vreasă trăiasă poate veșnic.”De unde veniți, domnișoară?”, mă iscodește el de astă-dată. “Din alte lumi”, așa simt.

Când vocile gregoriene Meets Pop în partea a doua a spectacolului, lumea se animă. Imagine, Knok Knock Knockin’ on Heaven’s Door, lumea se ridică în picioare și măsoară ritmul cu aplauzele.

Video: YouTube

La final de concert nu mă rabd. Mă apropiu de pupitru și verific dacă interpreții n-au trișat folosind cumva amplificarea. Nu trișaseră. Stativele aveau doar lămpile de iluminat și partiturile. Cântaseră perfect, “în crud” două ore și jumătate, un concert întreg și patru bis-uri, impecabil, cu nuanțe de forte și jocuri răvășitoare de sottovoce.

I hope you enjoyed it”, îmi spun la ieșire cu o reverență după toate regulile etichetei.

La nașterea fenomenului “Gregorian Voices” în 1991, alături de producătorul german Frank Peterson, a stat și un român prea puțin cunoscut nouă, românilor: bucureșteanul Michael Crețu, omul care a creat și fenomenul Sandra. Primul album lansat de cei doi parteneri, “MCMXC” a devenit și a rămas cel mai bine vândut album al Germaniei, iar grupul Enigma a devenit un fenomen muzical care a rămas pe locul întâi în topurile a peste 41 de țări. “The Gregorian Voices” se circumscrie acestui fenomen de la capătul estic al Europei. Cei opt bulgari care alcătuiesc grupul sunt mostenitorii corului bărbătesc GLORIA DEI.

Lacrima ANDREICA
Senior editor şi corespondent în Germania al Radio Domeldo

FacebookTwitterGoogle+WhatsAppLinkedInPartajează

Comentarii

Acest website conține cookie-uri. Utilizând acest site, vă dați acordul pentru folosirea cookie-urilor. mai mult

Ce înseamnă cookie?

Închide