Muzică și… umor

FOTO STELA INANES MAI 09 Ai crede că doar în ziua de azi, când pare că nimeni nu se înțelege cu nimeni, există certuri între amici, între prieteni, să nu mai zic între colegi, soți, vecini ș.a.m.d. Ele au existat dintotdeauna, chiar dacă acum au proliferat haotic, așa cum pare a fi întreg tronsonul acesta temporal pământesc.

Până și geniile se ceartă, tot de când lumea, chiar și când sunt, mai rar, nu doar simpli amici, ci prieteni de suflet. E drept că disputele lor, chiar dacă la fel de pasionale și ironice sunt mai elegante, mai puțin virulente și mult mai pline de umor. De fapt, când apare umorul se risipește ura sau nici nu se mai naște deloc. Căci umorul este de pe partea însorită a omenescului, cea atinsă de o Aripă de Înger…

Giacomo Puccini și Arturo Toscanini erau prieteni buni dar asta nu-i împiedica să se certe destul de des, mai ales pe probleme profesionale, dar nu numai. De obicei Puccini, de Crăciun, îi trimitea lui Toscanini un „dar dulce” cu tot felul de bunătăți irezistibile de la o celebră cofetărie din Milano. Era deja o tradiție. Așa că și atunci când Puccini se afla în alte orașe, făcea la fel, alintându-și prietenul. Dar toamna anului 1923, odată cu ploile, aduse și o ceartă strașnică între cei doi și nu mai comunicară deloc.

Caricatura lui Arturo Toscanini, făcută de Enrico Caruso
Caricatura lui Arturo Toscanini, făcută de Enrico Caruso

Sosi Crăciunul și Puccini, uitând de incident, îi expedie obișnuitul „dar dulce”, în virtutea obișnuinței. După expedierea pachetului, brusc realiză gafa și telegrafie clar, scurt și precis: „Ți-am expediat pachetul din greșeală!”  Toscanini, și el plin de umor, îi răspunse, tot telegrafic clar, scurt și precis: „Am mâncat pachetul. Tot din greșeală!”

Și…evident au râs și s-au împăcat! Căci, vorba lui Cehov, scriitorul care era și medic: nimic nu-i unește pe oameni mai mult ca râsul!

 

Video: Berliner Philharmoniker, Dirijor: Ion Marin (fiul lui Marin Constantin)

Desigur, râsul este o supapă formidabilă, descarcă furia, invidia, ranchiuna, chiar și ura. Poți numi râsul, pe bună dreptate, o armă de apărare a omului și încă foarte eficentă. Păcat că nu și împotriva prostiei! Căci prostul nu poate înțelege, el nu vede ce altul vede prea bine și, pe deasupra, mai e și mereu complexat pentru că nu poate pricepe că „eu râd cu tine și nu de tine!”

În fond, râsul este o atitudine, ba chiar una foarte bună, și uneori e chiar o soluție perfectă. Mai ales când ai puterea să râzi și de tine însuți, insultând astfel clipa rea, „fabricând” endorfine și sperând să iasă soarele și pe strada ta!

Însă, umorul pretinde categoric inteligență, o mare încredere în tine însuți dar și o deschidere către ceilalți. E o revoltă superioară, o salvare uneori și poate dublul contrapunct al ironiei, cum îl socotea însuși Schopenhauer, filozoful. Ține poate chiar și de spiritul ludic, căci în fiecare om locuiește toată viața un copil care de abia așteaptă să se joace.

Video: YouTube

Ei și!, vom zice. Când ne împiedecăm, ne lovim, suntem loviți sau cădem și…râdem…ridicându-ne! Inclusiv în ochii noștri! Căci ne dă, categoric, o putere extraordinară,  optimismul sănătos dezlănțuit printr-un râs sănătos.

 

 Stela-Maria Nistor

FacebookTwitterGoogle+WhatsAppLinkedInPartajează

Comentarii

Acest website conține cookie-uri. Utilizând acest site, vă dați acordul pentru folosirea cookie-urilor. mai mult

Ce înseamnă cookie?

Închide