De la van Beethoven la van Buuren 3: cultura DJ între puritate şi metisaj

Garaz Până şi în propriul domeniu al muzicii electronice van Buuren ocupă, împreună cu ambele tradiţiile DJ şi EDMC (Electronic Dance Music Community), o poziţie de „nişă”. Afirmaţia se adevereşte atât în virtutea faptului că intrând în etapa de „superstar DJ” această cultură îşi pierde, practic, din elanul evolutiv adoptând direcţia hipercomercializării, cât şi printr-o simplă comparaţie cu mai multe tradiţii ale muzicii electronice contemporane care continuă să evolueze. Iar la originile muzicii electronice contemporane lucrurile s-au prezentat într-un mod diferit. Într-o accepţie contemporană se încadrează, spre exemplu, formaţiile germane Tangerine Dream (1967) şi Kraftwerk (din 1969), două referinţe majore cu un real potenţial evolutiv atât în ceea ce priveşte tipologiile de gen, cât şi de stil ale acestei orientări. La polul extrem se situează compilaţiile comperciale electronic ambiental (lounge, chill-out şi world music, şaptesprezece compilaţii până în 2015 mixate de DJ Claude Challe) cunoscute sub titulatura Buddha Bar ‒ restaurant şi hotel parizian (franciză creată în 1996 de Raymond Visan şi Claude Challe). Nu mai puţin cunoscut este şi „brandul” Cafe del Mar ‒ un bar din Sant Antoni de Portmany (Ibiza) fondat spre sfârşitul anilor ’80 şi cunoscut pentru stilul chill-out (balearic ambient, în jur de douăzeci de compilaţii).

Iar între aceşti poli poate fi vorba despre cel puţin două tipuri de abordare: (1) compozitorul-interpret ‒ Jean-Michel Jarre (n. 1948), Richard David James (n. 1971, Aphex Twin) sau Amon Tobin (n. 1972) şi (2) formaţie sau grup precum Pink Floyd (electronic psihedelic), Emerson, Lake & Palmer (ulterior Powell, electronic progressive) sau Chemical Brothers (Tom Rowlands şi Ed Simons, big beat-techno-house), dar şi cu o extensie înspre Depeche Mode (după 1980), Pet Shop Boys (după 1981), Radiohead (după 1985), Massive Attack (după 1987), The Future Sound of London (după 1988), Prodigy (după 1990), Daft Punk (după 1993) sau Gorillaz (după 1998).

Fiind ancorată în bazinul muzicii maselor şi în subdomeniile muzicii electronice şi de dans, originea tehnicii şi metodei folosite pe larg de DJ-ii contemporani ar putea fi intuită, pentru început, în drone-based-music, idee aparţinând compozitorului minimalist american La Monte Thornton Young (n. 1935), însă originile reale ar trebui căutate undeva la începutul secolului al XX-lea şi negociate între futurismul muzical italian (Luigi Russolo) şi bruitismul francez (Edgar Varèse), ca tradiţii alternative culturii muzicale înalte ‒ o cale de a elibera sunetul de sub convenţiile anterioare (sunet muzical, tonalitate, forme, genuri şi componenţe instrumentale standardizate). Însă de abia în anii ’50 se produce saltul calitativ, atunci când Pierre Schaeffer împreună cu Pierre Henry fondează Groupe de Recherche de Musique Concrète (GRMC) (1949), Karlheinz Stockhausen începe experimentele în producerea unei muzici integral electronice, Toru Takemitsu (surse electronice) în Japonia şi John Cage (înregistrări multitrack pe bandă magnetică) în Statele Unite dezvoltă tehnici de compoziţie alternative celei tradiţionale. Şi parcă pentru a deschide şi a consacra o nouă epocă al gândirii muzicale Varèse compune Poème electronique (1957-’58).

Video: YouTube

Văzută din această optică, întreaga cultură EDMC  (Electronic Dance Music Community) se dovedeşte a fi rezultanta unui extrem de complex metisaj şi a unei evoluţii pe cât de comprimate (aproximativ cinci decenii), tot pe atât de confuze. Devine evident că rularea de discuri într-un studio de radio nu este suficientă pentru a legitima cultura superstar DJ contemporană. Şi în nici un caz nu ar putea fi vorbă despre o puritate genealogică sau conceptuală atâta timp cât urmând cea mai onestă evaluare, EDMC şi superstar DJ sunt vârful de lance înspre care converg un număr aproape incalculabil de fenomene, iar fenomenul DJ devine, în urma mai multe etape de metisare şi hibridizare, cel mai reprezentativ exemplu al mutaţiilor pe care evoluţia tehnologiei o are asupra gândirii muzicale şi a existenţei sociale în general. În prezent, atât ecuaţia gândirii muzicale, cât şi identitatea unei compoziţii muzicale nu mai poate fi concepută, în majoritatea covârşitoare a cazurilor, fără implicaţia directă şi puternică a mijloacelor electronice. Electricitate versus gândire ‒ mentalitatea neoanelor intermitente.

P.S.
În 16 noiembrie 2016 Jean-Michel Jarre va susţine un concert la Cluj-Napoca.

 

Oleg GARAZ

FacebookTwitterGoogle+WhatsAppLinkedInPartajează

Comentarii

Acest website conține cookie-uri. Utilizând acest site, vă dați acordul pentru folosirea cookie-urilor. mai mult

Ce înseamnă cookie?

Închide