Muzică și stele

FOTO STELA INANES MAI 09 Muzica te poate purta cu adevărat pe aripile ei vrăjite până hăt departe…, spre astre. Nici nu-i e de mirare căci „Universul Mic” – Omul, este doar parte a Universului Mare și legile supreme care le guvernează pe amândouă sunt Echilibrul și Iubirea. De ce Iubirea? Fiindcă numai ea poate oferi echilibru! Și fiindcă așa, se pare, este și alcătuirea noastră, deși noi, ingraţi și naivi, o ignorăm prea adesea, plătind apoi prețul crunt al nefericirilor de tot felul…

Cât te poate impresiona Cerul înstelat deasupra noastră ?  Căci despre Legea morală din noi – vorba lui Kant – este jenant uneori să vorbim, mai ales în ziua de azi.

Cât te poate impresiona muzica? Cât Cerul înstelat deasupra noastră! Mai ales în zilele Perseidelor ( 12-13 august), cînd plouă pur și simplu cu stele. Dar nu numai. Parcă acum te-nfioară și mai mult ultima descoperire a cercetătorilor de la celebrul radiotelescop Parkes (355 km de Sydney – Universitatea de Vest Australia și Centrul Internațional de Radio și Astronomie ), anume:  883 de galaxii detectate dincolo de Calea Lactee! Adică dincolo de Calea noastră Lactee, căci pe aici locuim noi, pământenii, pe o mică planetă dintr-un anumit sistem solar,  numită Terra.

Dintre aceste 883 de galaxii, o treime sunt noi, adică n-au mai fost văzute vreodată. Dar uite că acel „ce nu vedem, nu înseamnă că nu există!” – iarăși se confirmă. Și trebuie să ne obișnuim cu asta.

Ce de galaxii… Ce de stele… Ce de sori… Ce de planete!… Or fi oare locuite?… Ce de gânduri!… Şi ce de distanțe!…

Doar muzica poate sugera mai pe înțelesul nostru depărtările acestor galaxii și misterul lor încă de nepătruns…

Video: YouTube

Da…doar muzica în general și muzica galactică în special pot sugera totul: de la întinderile cosmice și până la fiorul Iubirii…

 

Stela-Maria NISTOR

FacebookTwitterGoogle+WhatsAppLinkedInPartajează

Comentarii

Acest website conține cookie-uri. Utilizând acest site, vă dați acordul pentru folosirea cookie-urilor. mai mult

Ce înseamnă cookie?

Închide