O poveste cu castaniete

sergiu alex Par a fi instrumente exotice. Sunt așa, poate, pentru cei care n-au trăit în preajma lor, iar sunetul acestora – idiofon, de percuție – amintește oricărui meloman că povestea duce la cultura hispanică. Din timpuri de demult, tare demult, aduc o culoare magnifică dansului mai ales, dar și muzicii spaniole. Și nu numai. Mari compozitori, precum Georges Bizet (în Carmen), Rimski-Korsakov (Capriciul spaniol) ori Ciaikovski (Spărgătorul de nuci) au apelat la sunetele castanietelor, convinși fiind că acestea vor aduce un plus de autenticitate operelor lor (lucru confirmat pe deplin și încă de la premiere). Un alt muzician care, recunosc, îmi este la inimă cu arta lui, e vorba de englezul Karl Jenkins, le-a folosit într-o lucrare excepțională, prezentată publicului la un concert omagial, la împlinirea a 70 de ani de viață (The Peacemakers, 2012).

Prin urmare, sunetul lor special, pocniturile plăcute ale celor două plăcuțe de lemn sau fildeș cu sunete mai înalte (castanietele hembra) și cele mai grave, (macho), aduc tocmai ce spuneam mai sus: irezistibila culoare a autenticului tărâm spaniol. Celebru rămâne și un tablou al lui Renoir, Danseuse aux castagnettes (1909)  castanietePrivindu-l – așa cum veți face voi, cititorii – melomani ai acestui site – veți și asculta, cu ochii minții, muzica ce izvorăște din castanietele ei…

Povestea, însă, nu se isprăvește aici (și nu se va isprăvi vreodată…) Căci e nevoie acum a o omagia pe minunata Lucero Tena, pentru care castanietele au fost scopul prim al vieții ei de artist!

Video: YouTube

E cineva oare care să nu se bucure și să nu se emoționeze în fața muzicii ei? Sunt sigur că nu! Ei bine, datorită acestui radio – Radio Domeldo, v-am făcut să vă amintiți că ați descoperit în sufletul vostru acel ceva căruia francezii îi spun le frisson musical.

 

Sergiu ALEX
Director muzical Radio Domeldo

FacebookTwitterGoogle+WhatsAppLinkedInPartajează

Comentarii

Acest website conține cookie-uri. Utilizând acest site, vă dați acordul pentru folosirea cookie-urilor. mai mult

Ce înseamnă cookie?

Închide