Și geniile uită…

FOTO STELA INANES MAI 09

Și noi, desigur, îi iertăm cu admirație neștirbită pentru tot ce ne-au dăruit nouă oamenilor, încântându-ne și acum.

Aproape nu ne vine să credem că un geniu poate uita, dar așa este! Franz Schubert (1797-1828), la un dineu, îi arătă unui mare bariton și compozitor, în mare vogă în Austria – Johann Michael Vogl (1768- 1840), prieten de suflet, o lucrare a sa: era un lied. Trecură niște sptămâni, poate luni, și la un dineu pompos, la un recital, Vogl cântă liedul cu pricina, spre deliciul tuturor invitaților. Schubert, și el în sală, aplaudă furtunos, ba chiar se duse la Vogl și-i spuse insistent: vreau neapărat să-l cunosc pe compozitorul care l-a creat – e extraordinar!

În fond, de ce nu ?, doar era sincer: îi plăcuse! Ne place și nouă Schubert, în tot ce a compus, să recunoaștem. Acest Adagio este ca o intrare în paradis!. Este chiar părerea marelui Arthur Rubinstein, pianist evreu polonez, unul din cei mai mari pianiști ai secolului al XX-lea.

Celebra Serenadă… Îți picură în suflet muzica romantică, delicată, mîngâietoare.  În fond, în fiecare din noi sălășluiește un romantic, chiar dacă-l ascundem bine, îl acoperim,  sau îl negăm căci – nu-i așa? – vrem să ne arătăm lumii duri, aspri, de piatră, de neclintit, mai ales acum, în epoca noastră care se fălește a fi cea “a rațiunii!”…

Video: YouTube

Așadar, ne place Schubert (dar şi Brahms, apropó de filmul lui Anatole Litvak din 1961). Le plăcea  și celor din epocă și mare era entuziasmul la serile lui muzicale ajunse celebre și răsfățate de atunci cu denumirea de “schuberiade”.  Păcat că Destinul nu l-a lăsat pe Pământ decât 31 de ani… dar, să nu uităm, geniul din el deja vorbise…Danke, Herr Schubert!

Stela -Maria NISTOR

FacebookTwitterGoogle+WhatsAppLinkedInPartajează

Comentarii

Acest website conține cookie-uri. Utilizând acest site, vă dați acordul pentru folosirea cookie-urilor. mai mult

Ce înseamnă cookie?

Închide