Fotbal pe muzică

sergiu alex Fierbinți au fost și fi-vor mereu zilele și nopțile cu fotbal. Ca și acum: microbiști și melomani stau unii lângă alții, pe stadioanele Franței și în fața monitoarelor lumii, căci pasiunea lor e acum comună: fotbalul. Se-ntâmplă din doi în doi ani… Dar, cu luni și ani chiar înainte de fluierul inaugural, o armată formată din personaje de show business, cunoscute sau mai puțin, au de construit ceva infinit de greu: The Official Song. De ce e greu? Pentru că ea, armata aceasta, trebuie să împace gusturile producătorilor cu acelea ale oficialilor de fotbal și, nu în ultimul rînd, cu acela al marelui public. În toate astea se simte un stres specific, datorat așteptărilor venite din toate direcțiile. Într-un ritm draconic au trebuit să lucreze, în 2006, spre exemplu, pentru Campionatul mondial din Germania, trioul Jörgen Elofsson (Suedia), Steve Mac ( Anglia) și nu în ultimul rând, celebrul Simon Cowell (Anglia), considerat încă de atunci un music mogul, fără de care angrenajul show businessului mondial nu poate funcționa. Și așa, s-a născut The Official Song – The Time Of Our Lives, cântat de Il Divo (cvartet vocal care atunci, ca și azi, este îndelung aplaudat) și Tony Braxton, frumoasa rhythm & blues-ului american.

Și ajungem la UEFA Cup 2016  France: are și acest Campionat un Official Song? Evident. Cu ce are anul mai bun (spun fanii, criticii se mai gândesc): This One’s For You, by David Guetta, ft. Zara Larsson.

Video: YouTube

Fotbal pe muzică, deci? Da! O prăjitură psihică poate, la pierderea meciului febril așteptat. Așa e viața și așa va fi mereu!

Sergiu ALEX
Director muzical Radio Domeldo

FacebookTwitterGoogle+WhatsAppLinkedInPartajează

Comentarii

Acest website conține cookie-uri. Utilizând acest site, vă dați acordul pentru folosirea cookie-urilor. mai mult

Ce înseamnă cookie?

Închide