Albania nu surprinde plăcut doar la fotbal

Soprana albaneză Ermonela Jaho a fost distinsă cu premiul International Opera Awards, distincţie celebră acordată unui artist de operă în urma voturilor publicului mondial. Acest premiu, considerat şi un fel de “Oscar” al operei, i-a fost acordat cunoscutei interprete în cadrul unei ceremonii care a avut loc in seara zilei de 15 mai la Teatrul Savoy din Londra. Dupa cum am amintit, Jaho a fost aleasă de publicul meloman şi a concurat alături de alte câteva voci celebre ale operei contemporane, precum Joyce Didonato, Juan Diego Florez, Dimitri Hvorostovsky sau Eva Maria Westbroek.

În afara premiului pentru cea mai apreciată solista, au mai fost acordate distincţii pentru cea mai bună regie de operă, pentru cel mai bun dirijor, pentru cea mai bună producţie si pentru alte categorii de interpreţi. Nominalizarea Ermonelei Jaho şi plasarea ei pe primul loc in aprecierea publicului au avut la origine performanţele deosebite ale solistei din ultimii ani. Printre acestea, le amintim pe cele din “Sour Angelica”, de G. Puccini, sau ultima înregistrare a operei “Zaza”, cu orchestra simfonica a BBC, la Londra. Aceste evoluţii au primit cele mai înalte aprecieri din partea unor influente publicaţii europene şi de peste ocean, cum ar fi “Financial Times”, care a publicat recent un nou text despre soprana albaneză, cotidianul “Times”, de la Londra, şi alte media prestigioase din întreaga lume.

Intr-un interviu acordat postului TV Top Channel, solista a declarat: “În aceste momente sunt foarte emoţionată. Le multumesc tuturor albanezilor care m-au votat şi publicului din intreaga lume care mă urmăreşte. Oricine îşi consacră viaţa pasiunii sale iese învingător”, a spus ea după primirea premiului. Acest premiu de mare prestigiu, considerat cum spuneam un “Oscar” al muzicii de operă, îi revine pentru prima dată unui cantareţ albanez.

Ermonela Jaho s-a nascut in 1974 la Tirana şi a studiat în capitala albaneză şi la Roma. Alături de alţi solişti celebri, evoluează pe marile scene ale lumii în cele mai cunoscute roluri din opera clasică si modernă. Face parte din pleiada marilor cântăreţi albanezi din ultimele decenii, printre care ii mai amintim pe celebra Inva Mula şi pe tenorul Saimir Pirgu.

Video: YouTube

Marius DOBRESCU
Redactor şef al revistei Prietenul albanezului
Publicat de Radio Domeldo cu acordul revistei

FacebookTwitterGoogle+WhatsAppLinkedInPartajează

Comentarii

Acest website conține cookie-uri. Utilizând acest site, vă dați acordul pentru folosirea cookie-urilor. mai mult

Ce înseamnă cookie?

Închide