Războiul Stelelor face azi 39 de ani! Miercuri multă muzică de John Williams din seriile Star Wars la Radio Domeldo Movie!

Star Wars Eram copil în clasa I când s-a stârnit, odată cu venirea toamnei, o isterie cinematografică de nedescris la Cluj. Stăteam în Mănăştur, la şapte, şi proaspăt inauguratul cinematograf Dacia urma să găzduiască (Doamne!), un film american, un film de science-fiction, Războiul Stelelor. Pentru noi, copilaşii de atunci, „războiul stelelor” devenea, pe zi ce trecea, un clişeu plastic care trebuia să ne facă să nu dormim noaptea din cauza pericolul cosmic al războiului rece dintre ruşi şi americani.

Video: YouTube

În ziua primei proiecţii, erau în jurul cinematografului jumătate dintre oamenii acestui cartier. Era aproape imposibil să se vânda bilete în mod civilizat. A apărut de nicaieri, cu o figură încruntată, tatăl meu care, fiind ziarist, beneficia de o legitimaţie care îi permitea să solicite un loc în sală destinat presei. A plutit peste marea de oameni. A dispărut şi a mai reapărut după jumătate de oră cu 2 bilete la… premieră. Nu ştiu dacă am avut aer în timpul proiecţiei, nu ştiu dacă stăteam bine sau mă înghesuiam cu publicul, cert e că, din momentul în care a început filmul, am fost absolut fascinat. Începând cu genericul, care se scurgea într-o perspectivă infinită spre mijlocul ecranului, continuând mai apoi cu personajele care imediat mi-au părut simpatice, acţiunea, apoi coloana sonoră a marelui John Williams, totul era ireal. Şi lucruri neînchipuite au rulat în sala aceea vreme de aproape 2 ore. Am ajuns seara acasă, stăteam pe un scaun în bucătarie şi aşteptam să se ia curentul. De la 20 la 24, ca în fiecare zi a săptămânii. Se făcu noapte, însă în mintea mea continuau să se deruleze secvenţe şi sunete din film. Mi-am aprins o lampă cu petrol şi am vrut să rămân în acea stare aşa că m-am apucat de scris. Vroiam să fie un roman cu nave şi stele. Aveam şapte ani şi am scris la el o vreme bună.

Wader

Întâlnirea mea cu Star Wars a fost o clipă care m-a marcat profund. Aveam 6-7 ani şi eram ca un burete. Mi-au rămas în minte senzaţii pe care le port cu mine în fiecare buzunar. Ceva mai târziu, aveam 30 deja, a venit iarăşi Războiul Stelelor în oraş. Un episod nou nouţ. Am mers cu bucurie dar am adormit pentru prima şi ultima dată la un film, şi m-am trezit la genericul de final. Între timp lumea se schimbase. Eu eram acum ziaristul care, cu legitimaţia de serviciu, îmi ridicasem biletele de protocol.

 

Patrick Thomas

FacebookTwitterGoogle+WhatsAppLinkedInPartajează

Comentarii

Acest website conține cookie-uri. Utilizând acest site, vă dați acordul pentru folosirea cookie-urilor. mai mult

Ce înseamnă cookie?

Închide