Pe urmele lui Pachelbel în cetatea Nürnberg

13059379_1208807279129368_1701183270_nPe vremea când muzica era disciplină, nu materie, într-un baroc german strălucitor, Johann Pachelbel făcea carieră de VIP la Nürnberg, Erfurt sau Viena. Nouă ne răsună cunoscut în urechi doar al său ”Canon în Re major” pe care îl auzim mai nou la toate nunțile ce se vor cu ceva ștaif. La vremea sa, ”Canonul în Re major” a trecut aproape neremarcat, dovadă că singura copie care s-a păstrat o avem din 1919, când a fost publicată pentru prima oară, la mai bine de 300 de ani după moartea compozitorului ei, de Gustav Bergmann, care scria despre Johann Pachelbel și publica și partitura acestuia în articolul său. Partitura în original, scrisă pentru trei viori și basso continuo se află în prezent în Berlin, în Staatsbibliothek.

Popularitea de azi a acestei piese baroce calde, învăluitoare, de un echilibru euharistic i-o datorăm însă francezului Jean-Francois Paillard care, în anii `70 i-a gândit piesei un aranjament pentru orchestră și a înregistrat-o, fără să-și poată închipui succesul nebun pe care aparent modestul ”Canon” îl va avea.

Cu toate acestea, nu se știe nimic despre momentul ori contextul în care piesa ar fi fost scrisă, deși, Johann Pachelbel, la vremea sa, a fost un compozitor faimos, un profesor renumit, un organist desăvârșit. Numele său ca profesor pe CV-ul oricărui muzician din vremea sa i-ar fi adus acestuia din urmă o slujbă oriunde în Germania sau Europa Centrală. Compozițiile sale au dat strălucire barocului și a adus tradiția organistică a sudului Germaniei pe culmile sale absolute. În ciuda popularității sale, modestia nu l-a părăsit, avea poate chiar o anumită timiditate pe care și-o asuma cu extrem de mare ușurință în contracte prin care i se impunea totală disciplină, modestie, şi rămânere în umbră.

Pachelbel a fost și profesorul copilului Johann Sebastian Bach pe vremea când acesta, orfan fiind, se afla în custodia fratelui său mai mare, căruia, Pachelbel îi fusese naș de cununie. Familia Bach era extrem de cunoscută în epocă, de unde și ironiile vremii păstrate de gurile rele care îi atribuiau organistului celebru al Nürnbergului și numele de Bachelbel.

Modestul și retrasul Pachelbel a avut o viață zbuciumată. Iubirea vieții sale, fiica unui ofițer al miliției locale de atunci, Barbara Gabler, i-a devenit soție în octombrie 1681. Șase luni mai târziu se năștea fiul lor Johann Georg. Și exact șase luni mai târziu, Barbara moare răpusă de ciuma care făcea ravagii în Erfurt, locul în care familia se stabilise, închiriind o casă de la familia Bach. Trei săptămâni mai târziu moare și fiul lor, victimă a aceluiaşi flagel. În acele 6 luni de foc, ciuma decimase jumătate din populația Erfurtului care, în acei ani, era capitala culturală a acestei părți de Europă, concurând, după unii, chiar Viena.

Se va recăsători cu Judith Drommer, iar un an mai târziu fiul lor se va naște mort. Vor mai avea împreună cinci fii și două fiice. Amalia, fiica sa cea mai mare, va deveni o cunoscută și respectată pictoriță de flori în acuarelă pe porțelanuri și va intra în enciclopedia matematicienilor și pictorilor de renume, Doppelmayr, în 1730, alături de tatăl său. Ea a fost prima creatoare de modele pentru croșetat adunate vreodată într-o carte în Germania.

Foto2

Charles Theodore, unul dintre fii săi, va fi primul compozitor european care a emigrat în Statele Unite. Se va dedica muzicii însă nu va atinge performanțele tatălui, chiar dacă va susține primul concert cunoscut în istoria Statelor Unite. L-a urmat unul dintre frații mai mici care va deveni făuritor de instrumente muzicale în Lumea Nouă.

Foto1

Revenind la Johann Pachelbel, cele mai importante lucrări ale sale le va scrie întors acasă, în Nürnbergul natal, spre sfârșitul vieții sale. După dispariția sa la doar 52 de ani, va cădea timp de secole în uitare și el, și muzica sa. A trăit într-una dintre cele mai agitate dar și spectaculoase epoci ale Germaniei, dacă e să luăm în considerare că la jumătatea secolului al XVII-lea Germania suferea în urma Războiului de 30 de ani, în care pierduse o parte importantă din populația sa și care lăsase în urmă o mare parte a orașelor decimate, distruse, în ruine. Incursiunea pe rând a soldaților spanioli, suedezi, francezi, flamanzi au schimbat componența populației și a culturii germane astfel încât deceniile care i-au urmat au adus în literatură și artă o schimbare aproape radicală de modele și gusturi. Muzica germană a supraviețuit în afara orașelor, în biserici și comunități mai mici, reinventându-se către o nouă şi spectaculoasă strălucire înspre romantism.

Lacrima ANDREICA
Corespondent Radio Domeldo în Germania

FacebookTwitterGoogle+WhatsAppLinkedInPartajează

Comentarii

Acest website conține cookie-uri. Utilizând acest site, vă dați acordul pentru folosirea cookie-urilor. mai mult

Ce înseamnă cookie?

Închide